Ce s-a aflat la 4 luni de la moartea mezzosopranei Maria Macsim Nicoară

Publicat: 24 apr. 2021, 16:03 Autor: Andreea Voicu Vedete

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară s-a stins din viață în luna decembrie a anului trecut, după ce foarte mult timp a stat în comă și a suferit mai multe leziuni cerebrale. În luna mai a anului 2020, artista ar fi căzut pe scările din locuința sa. La patru luni de la moartea acesteia, au fost făcute noi dezvăluiri.

În luna decembrie a anului trecut, mezzosoprana Maria Macsim Nicoară a murit, după ce a avut mai multe probleme de sănătate. Artista ar fi căzut pe scările din locuința sa, fapt ce a afectat-o foarte grav, luni de zile stând în comă. Mezzosoprana a avut leziuni cerebrale. Chiar și după toate aceste luni de zile, cazul artistei rămâne deschis în continuare, deoarece soțul ei este cercetat. Pianistul Codrin Nicoară este trimis în judecată, decizia venind din partea procurorilor.

În prezent, bărbatul este considerat inculpat în dosarul mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, iar procurorii au dispus cercetarea acestuia. Potrivit informațiilor din presă, bărbatul riscă să ajungă în spatele gratiilor.

„A fost întocmit rechizitoriul și inculpatul a fost trimis în judecată. Inițial, în acest caz fusese întocmit un dosar penal pentru tentativă de omor, dar soluția a fost de clasare acolo. Ulterior, s-a dispus extinderea urmăririi penale sub acuzația de lăsarea fără ajutor a unei persoane aflate în dificultate. Recent a fost finalizat rechizitoriul și a fost trimis la instanță”, a declarat Mihaela Apostol, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iași, potrivit BZI.ro.

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară ar fi luat coronavirus din spital

Mezzosoprana Maria Macsim Nicoară ar fi fost infectată și cu noul coronavirus. Dezvăluirea a fost făcută de sora artistei.

„Da, asa este, a avut şi Covid 19. De bacterie sau infectia nosocomiala nu va pot spune nimic. Probabil ca Spitalul va transmite un comunicat de presa. Cert este ca atunci când s-a întâmplat tragedia, s-a intervenit foarte târziu, după opt ore şi asta nu din vina medicilor. Avem patru procese pe rol care merg foarte, foarte lent. Pana acum ne-am ocupat de sănătatea sorei noastre Marinela, de acum ne vom ocupa de amintirea ei dar şi de a face lumina în acest caz”, a declarat Elena Heres, sora mezzosopranei Maria Macsim Nicoara, pentru „Ziarul de Iaşi”.

Artista a fost în comă

Odată cu îmbunătățirea stării de sănătate a mezzosopranei Maria Macsim Nicoară, oamenii legii doreau să știe ce s-a întâmplat în ziua în care a fost la un pas de moarte. Anchetatorii vor să afle dacă a căzut pe scări sau a fost împinsă. Soțul femeii a povestit procurorului de caz că duminică, în ziua producerii accidentului, cei doi ar fi băut alcool. Apoi, femeia care dormea în camera de la etaj ar fi încercat să coboare scările în jurul orei 11 noaptea, iar atunci ar fi căzut pe trepte. În acest caz a fost deschis un dosar pentru tentativă de omor, în rem.

Sursă foto: arhivă Ciao

Publicat: 24 apr. 2021, 16:03 Autor: Andreea Voicu Vedete
S-a alăturat presei în anul 2017, inițial începând să capete experiență în trustul Intact Media Group, iar ulterior a făcut…...
Pe aceeași temă
×